VÂNĂTORI-CULEGĂTORI
Puteți comanda cartea de aici.
Editura Polirom, 2019
Coperta
„Petra vrea să fie scriitoare, Petrei i-e frică să fie mamă. Pentru o protagonistă feminină în literatura română, Petra e deosebit de antipatică. O închipuită. Dar literatura română a zilelor noastre are tot mai multe scriitoare gata să dărîme, cu scrisul lor, mitul maternității ca binecuvîntare, ceas magic și predestinare. Niciuna dintre mamele cărții de față (tinere sau bătrîne) nu e, filtrată prin ochii «răi» ai Petrei, o sfîntă, fiindcă lumea (a noastră) pe care o descrie Maria Manolescu e o lume a bărbaților, doriți, răsfățați, idealizați în varianta lor eroică și inaccesibilă de cuceritori. Pentru că ne plac vînătorii, nu culegătorii, luptele scurte, nu cultivatul cu răbdare. Din fericire, Maria Manolescu are simțul umorului și al grotescului, iar Petra supraviețuiește scriitoricește propriilor închipuiri. Petra, această voce care se povestește la persoana a III-a în romanul Mariei Manolescu, scrie piese de teatru, cu titluri care se tot schimbă, și e fascinată de teatru, pe cale de moștenire de familie și din dor de tatăl-actor dispărut. În textele inserate în roman e vorba și despre teatrul politic care-salvează-lumea (not) și mai ales despre specialitatea semideclarată a romancierei, relațiile de iubire și de cuplu (acum, și la maturitate). Dacă n-o cunoașteți pe Maria Manolescu dramaturga, Vînători-culegători e introducerea ideală, într-o confruntare prietenească la grătar stă o viață-ntreagă de visuri ratate.” (Iulia Popovici)
Fragment din roman
Tatăl ei plecase de vreo patru ani pe mare, într-o mare aventură – așa îi povestise povestitoarea de maică-sa. Petra și-l imaginase pe tata, cu haina lui de velur, fumând pipă ca un adevărat lup de mare, la bordul unui vas simplu și solid, ca cel din desenele cu Popeye Marinarul. Doar ea lipsea din imaginea asta: o Olive înaltă, slabă și simplă ca o paranteză deschisă spre mare. Și cu fiecare poveste a proastei și tâmpitei și plictisitoarei de maică-sa, care se vedea clar că inventa lucruri și habar n-avea cum e pe vapor, pentru că nimic nu era ca-n desene, în fetița de clasa a patra creștea un gând. Era pregătită să facă orice ca să plece după tata. Era gata chiar și să mănânce spanac, să gătească, să aibă parte de tot felul de gaguri caraghioase și rușinoase și, așa cum i se întâmpla foarte des lui Olive, să fie răpită și apoi salvată. Așa că s-a hotărât să plece. Și-a făcut o bocceluță dintr-o față de pernă, în care și-a băgat ursulețul primit de la ajutoare – cel mai frumos ursuleț, pentru că n-avea tată –, periuța de dinți, câteva haine și o busolă, parizer cu pâine, un măr și termosul de cafea al mamei, plin cu apă. A așteptat ca bețiva de maică-sa să adoarmă torpilată după niște vin de țară și a deschis încet ușa apartamentului lor de la etajul patru.